ACUZ - Lucian Cornescu

DESPRE MORALĂ, ETICĂ SI JUSTITIE DIN PUNCT DE VEDERE MASONIC

In contextul furtunii create de presedinta Inaltei Curti, evident cu ajutorul slugarnic al catorva dintre procurorii DNA, evident cu binecuvantarea doamnei Codruta Kovesi, punctul de vedere al oricarei Asociatii, este de citit. De cugetat. De unii, multi speram noi, de invatat si de pus in practica!

Dreptate-Echitate-Iertare!

Masoneria s-a sprijinit, încă de la începuturile sale, pe un cuplu Etică-Morală, pe care l-a pus în paralel cu un alt cuplu: Supunere-Raţiune. Ea a definit o Etică bazată pe Raţiune, şi nu pe Revelaţie. Kierkegaard clasifica trei domenii ale gândirii umane: Estetica, Etica şi Credinţa.

Pentru a depăşi războaiele religioase, nu atât de îndepărtate, din punct de vedere istoric, Masoneria, alcătuită mai ales în secolul XVIII din creştini, s-a vrut a fi centrul Uniunilor dintre creştini, agnostici şi atei.Ea a insistat asupra Eticii şi nu a abordat problema Credinţei. În această privinţă, de altfel, ea a instituit o laicitate care, în mod paradoxal, a folosit religiilor, favorizând dialogul inter-religios, tinzând să devină un câmp de experienţe. Creştinul se supune unei Etici pentru că aceasta este plăcută à priori lui Dumnezeu şi ne vine de la El, dar noi, Masonii, în globalitatea noastră, ne supunem unei Etici pentru că aceasta ne plasează în armonie cu Universul, adică cu celălalt.

Totul se petrece în Univers ca şi cum ar fi fost creat pentru ca acestei fiinţe care are conştiinţă să aiba conştiinţă: Omul. Şi un al doilea: acest sens, de la începutul existenţei Omului, este această Etică ce îi permite să se menţină în sensul Istoriei: Etica va fi sensul Desăvârşirii. Această noţiune de Etică, provenind etimologic de la Ethos, este admisă fără ca noi să avem pretenţia de a răspunde întrebării: în ce priveşte Morala, aceasta este un atribut sau o invenţie necesară Omului? Principiul subiectivităţii Binelui şi Răului sau contrariului său nu este tratat în lojă, acesta fiind lăsat în seama filosofiei pure. Noi nu răspundem nici fondului problemei: Etica şi Morala acoperă aceleaşi lucruri ?

Masoneria şi-a găsit numai Etica în drepturile Omului, codificate în Franţa în secolul al XVII-lea, dar fragmente ale valorilor biblice au fost codificate de Englezi în secolul al XVII-lea. RˆEˆAˆAˆ fondat în 1801 la Charleston si privind postulatul următor: Etica pentru noi va fi dintre valorile Declaraţiei Drepturilor Omului. Ea va da orientarea generală a demersului nostru. Morala noastră masonică îi va fi subordonată pentru că va trebui să permită ca, în toate epocile, Omul să coabiteze cu aproapele său.
Am acceptat două definiţii fundamentale de bază :
Etica, priveşte Valorile care definesc Sensul Vieţii.

Morala, etimologic referindu-se la moravuri, în latină "mores", vor articula raporturile fiecărui individ cu aproapele său.

Această alegere, această dicotomie este poate artificială, dar cuplul Etică-Morală în orice caz, a permis Masoneriei să îşi asume nevoia de universalitate prin Etică şi progresismului prin Morală. Etica a permis o anumită universalitate. Guvernatorii francezi ai coloniilor, Franc-masoni, au difuzat valorile noastre pe numeroase continente în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea.

Naţiunile Unite au redactat în 1947 o schiţă a declaraţiei Drepturilor Omului, pretins universale, sub impulsul Preşedinţilor Americani Masoni. Aceasta nu înseamnă, desigur, că popoarele rezultate din alte civilizaţii au fost convinşi de aceste demersuri, dar această declaraţie există. Morala Noastră, prin permanenta adaptare la timpuri, a permis transformarea Masoneriei într-o forţă progresistă. Am transferat vorba de ordin iacobin cu tente de egoism burghez de Libertate-Egalitate şi Proprietate devizei cu deviza Republici: Libertate-Egalitate-Fraternitate. Principiile iudeo-creştine evidenţiate deja în Evul Mediu, în Renaştere, apoi în secolul al XVII-lea au constituit Etica masonica care a fost laicizată întrucâtva în secolul al XVIII-lea.

În 200 de ani, insistând asupra Drepturilor, dar şi asupra Îndatoririlor Cetăţeanului Masoneria a ştiut să scoată în evidenţă Morală Masonică.

In masonerie nu există iertare fără justiţie şi echitate. Pentru a judeca seamănul, el este considerat drept partener. Iertarea va reprezenta o ştergere voită a unei eventuale greşeli de către ambele părţi implicate, dar niciodată uitarea acesteia.

Este momentul, totuşi, să ne întrebăm de ce asistăm astăzi la o criză neconjuncturală, ci structurală a acestui cuplu Etică-Morală care permisese Masoneriei să fie un vector de ajustare privilegiat între perioadelor de schimbări foarte rapide şi cele de schimbări foarte lente timp de două secole. Visul lui Aristotel şi al lui Averroes al unei Morale susceptibile de a ghida ansamblul genului uman este departe de realitatea noastră la acest început de secol XXI, zis al progresului. Sindromul lui Erostrate al mass-mediei care incită tinerii să nu aibă decât un singur scop, acela de a fi celebri, ignorând mijloacele în final, nu mai este un rău care să atingă numai pe câţiva privilegiaţi, ci întreaga populaţie.

Excesul actual de informaţie are un avantaj: el adaugă necesitatea de transparenţă necesităţii unei Morale mergând în sensul justiţiei şi Echităţii, dar care a si accentuat contestarea Eticii noastre. Cu cât vorbim mai mult despre Drepturile Omului ascunzând Îndatoririle acestuia, cu atât le aplicăm mai puţin în cotidian. Conflictul din 1914- 1918 şi milioanele de morţi, cel de-al doilea război mondial şi Shoah au forţat democraţiile noastre să se crispeze în cămăşile lor de forţă. Adulţii se crispează în vechile valori morale, dar tinerii le resimt conştiinţa îndoielnică în faţa bogăţiei,a celor treizeci de arginti.

Morala nu are un rol secundar. Când Morala civică s-a prăbuşit, vânzătorii de iluzii şi sectele au proliferat. Sloganurile revoltei studentilor din Franta din 1968 (de la “Este interzis să interzici”, până la “Să ne bucurăm fără margini”...) nu au făcut decât să fie manifestarea unei profunde dezordini care a debutat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Omul metafizic, echilibrist de geniu, care jonglează în fiecare clipă cu natura sa dublă (Spirit şi animal), riscă, aşa cum s-a întâmplat în Germania, în timpul ultimului război, sau în Rusia, pe timpul Gulagului, să se lase să alunece spre barbarie. Acceptând cu prea multă uşurinţă condiţia umană în ceea ce aceasta are mai imperfect, sau s-a îndepărtat de un Victor Hugo care vede solidaritea drept singură soluţie a unui destin comun al Omului, ca, de altfel forţa de a trăi din Aşa grăit-a Zarathustra a lui Nietzsche.
Aşadar, la acest început de secol XXI, masoneria are datoria imperioasă de a inventa o nouă Etică. Poate ca trebuie să fie pusa pe picioare o Etică permiţând urmarea dezvoltării Omului în respect absolut al persoanei, al tuturor oamenilor, indiferent de originea, rasa sau religia cărora aparţin. Nici o Biserică şi nici un partid nu pot acapara Morala. Biserica Sfântului Bernard a făcut acest lucru pe vremea Cruciadelor.

Morala trebuie întotdeauna, prin Etică, să ajungă la generozitate, la curaj, la dreptate, la echitate şi la renunţarea la răzbunare.

Dar, dincolo de toate acestea, ea nu va trebui să elimine două garanţii, Umilinţa şi Umorul. Transparenţa absolută, forţată de apariţia Internetului, face din acest lucru o obligaţie absolută.

Semnificaţia simbolică a şorţului masonic înălţând Justiţia, Echitatea şi Iertarea trebuie să fie prezente în spiritul nostru mai mult ca niciodată în acest efort de reînarmare.

Avem întotdeauna nevoie de repere solide, de sprijin pentru a permite oamenilor o şi mai mare umanizare. Să nu neglijăm Istoria, sub pretextul schimbării. Nicio sectă, nicio Biserică modernă, niciun Partid nu va trebui să ne îndepărteze de acest scop. Elitele nu îşi mai pot adecva acţiunile cu Morala.

Câteva piste pentru a reface farmecul Lumii ne-au fost date:
1. Introducerea cuplului Eticii şi Cunoaşterii pentru a concepe noi modele de gândire şi concepte de scos în evidenţă. De pildă, în momentul în care efortul este nesocotit, neurobiologia nu mai poate fi ignorată. Neurobiologii insistă asupra necesităţii efortului de dezvoltare a memoriei, ceea ce rezultă în necesitatea contactului fizic între profesor si elev.
2. Introducerea Artei de a trăi între noile cerinţe pentru conjurarea fricii de viitor. Ecologia nu putea fi o exigenţă a secolului al XVIII-lea, dar este astăzi una, din pricina exceselor revoluţiei industriale şi informatice.
3. Insistenţa asupra Armoniei, ca nouă expresie a Echilibrului, a fost deja foarte lăudată de secolul Luminilor. Poate că tocmai acesta este noul triunghi, necesar completării formulelor Libertate-Egalitate-Fraternitate şi Justiţie-Echitate-Iertare. Acest aport va permite dialogul şi ascultarea, mai degrabă decât comunicarea. Ascultarea este primul act al întâlnirii cu Celălalt.

Filosofii invitaţi de marii comunicatori ai televiziunii încep să se scuze că gândesc autonom. Este un lucru regretabil. Acesta este punctul de plecare pentru cucerirea timpurilor noi. DACĂ dorim să educăm instruind, trebuie să refuzăm să demisionăm în faţa puterilor mediatice şi a sondajelor acestora, care contribuie la nivelarea valorilor individuale, în scopul estompării acestora, trebuie să refuzăm lipsa de corectitudine din punct de vedere politic, trebuie să ne reîntoarcem spre acel cuplu Morală Etică.
Trebuie să ne gândim la reforma etică stăpânindu-ne, luptând împotriva barbariei care există în noi cu umilinţă. Omul are oroare de insignificanţă şi de nediferenţiere.

El vrea să fie şi să aiba un Sens. Absenţa Eticii îl poate distruge. Comunicarea excesivă actuală poate să ducă, în mod paradoxal, la uniformizarea gândirii.

Remedierea acestui fapt ne revine nouă!

Redactia