ACUZ - Lucian Cornescu

Go to content

Main menu

Visuri

Arhiva > 2015 > Iulie





Bismarck, Hitler, Merkel

Intâiul Reich - primul imperiu germanic; prin definiție, „Reich" ajungând să desemneze un „imperiu" cu toate datele sale istorico-politice, dar nu neapărat cu un cap încoronat în frunte - este considerat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (911-1806). Urmează cel de-al II-lea Reich, între 1871-1918, în frunte cu împărații prusaci ai Casei Hohenzollern, marcat de personalitatea proeminentă a primului cancelar „de fier" al istoriei, Otto von Bismarck (visul lui Bismarck a fost acela de a consolida Germania la nivelul unui arbitru suprem între interesele Occidentului și cele ale Imperiului Țarist), apoi al treilea Reich (1933-1945), în frunte cu Adolf Hitler (Visul lui Hitler, de a face din Germania o națiune de o sută de ori mai puternică decât îi îngăduie efectivele și resursele de facto). În fine, cel de-al IV-lea Reich, cel al viziunii Angelei Merkel.
Mass-media s-a întrebat dacă termenul de "al patrulea Reich" este aplicabil Uniunii Europene, având în vedere poziția dominantă a Germaniei în cadrul acesteia, în special ca urmare a condițiilor UE de salvare a Greciei din 2011. Jurnaliștii care aparțin de organizațiile relativ eurosceptice, cum ar fi Daily Mail au susținut că Uniunea Europeană este Al Patrulea Reich, în timp ce jurnaliștii pro-UE, cum ar fi cei de la The Guardian s-au opus acestei teze. Si totusi...

Suntem in 2015 si... istoria se repeta. Pozitia dominanta a Germaniei este mult mai evidenta azi decat in 2011 iar conditiile puse acum putin timp de o troica alibi a doamnei Merkel, nu fac decat se o demonstreze faptul ca sus zisa pozitie dominanta a devenit o evidenta (si asta char daca presedintele Frantei a considerat in final ca... istoria Greciei, dar si viitoarele alegeri prezidentiale din Franta, dar si imaginea sa proprie... sunt elemente mai importante decat cele 80 de miliade de euro, cele care se adauga celor 330 de mliarde deja imprumutate si care, oricum sunt de platit de multimea celor care din cand in cand, voteaza). Si da, azi, Uniunea Europeana, cei peste 50.000 de inalti functionari, sunt in fapt doar o "palarie", creierul, capul de sub ea fiind Germania. Si politic ca membru de frunte al PPE, si economic, ca finantator al restului Europei.

Da, al patrulea Reich a obtinut pozitia sa dominanta din ce in ce mai putin ascunsa intr-o Uniune Europeana devenita un palid alibi Germania-este Fuhrerul U.E (faran in engleza veche, conducator in limba muma).

Conducator care doreste sa-si intrebuinteze capacitatea finaciara si imensele rezerve acumulate de al treilea Reich, exportate pe atunci in America Latina, fructificate mai apoi, pentru a imita ceea ce cea mai bogata familie a planetei, familia Rotschild, a facut secole de-a randul. Sa conduca prin puterea banului! Bani, bani care asigura suprematia. Cum si prin ce entitate???

Germania este Fuhrerul UE. BCE este o instituție oficială a UE, constituind nucleul Eurosistemului și al Mecanismului unic de supraveghere.
SEBC-Sistemul European al Bancilor Centrale include BCE și băncile centrale naționale (BCN) ale tuturor statelor membre ale UE, indiferent dacă acestea au adoptat sau nu euro.

B.C.E. Banca Centrala a Europei anunta ca doreste sa rascumpere datoriile suverane, creantele statelor de mai jos: (în franceză, dette souveraine este „o datorie emisă sau garantată de un emiţător suveran (în general un stat sau o bancă naţională” (Wikipedia); în engleză se folosesc formulele government debt şi sovereign debt, ultima fiind în genere specializată pentru „împrumutul într-o monedă străină”).
Grecia: 175 % din PIB (
datoria publică a Grecieia ajuns la 323 de miliarde de euro, din care datorează Germaniei 68,2 miliarde, Franței 43,8 miliarde, Italiei 38,4 miliarde, Spaniei 25 de miliarde, FMI-ului 21,4 miliarde și BCE-ului 18,1 miliarde. Aceștia sunt creditorii principali, după care mai urmează în ordine descrescătoare Olanda, SUA, Marea Britanie, Belgia, Austria, Finlanda, ajungând la un total de 12 creditori.
Spania: 92 % din PIB; Italia : 128 % din PIB; Irlanda: 123 % din PIB; Portugalia: 128 % din PIB; Franta: 92 % din PIB

Germania? Pai Germania, creancier al Europei, NU are datorii. Nici istorice si mai ales nici morale. Oare?

Cum a ajuns Germania la posibilitatea de a realiza visul celui de al doilea Fuhrer, al lui Adolf Hitler (Visul lui Hitler era de a face din Germania o națiune de o sută de ori mai puternică decât îi îngăduie efectivele și resursele de facto):

1. Spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, inca din 1942, atunci cand la cel mai inalt nivel nazist a devenit clar faptul ca Germania va pierde, au fost exportate cantitati uriase de bunuri de valoare. Obtinute, multe dintre ele, gratie sacrificarii celor aproape sase milioane de evrei "pe altarul suprematiei rasei ariene", dar si din imprumuturi acordate in plin razboi de banci americane... si, evident, din jaful organizat a tot ce putea oferi Europa ocupata. Bunuri judicios utilizate dupa terminarea sus zisului razboi.

2. In 1953, creditorii Republicii Federale ai Germaniei erau 20 la numar, inclusiv Grecia. Acestia, la o conferinta ce a avut loc la Londra, au cazut de-acord sa stearga 55% din datoria suverana a Germaniei in valoare de 32.3 miliarde de marci germane. Aproape jumatate din totalul datoriei publice a Germaniei, adica 16.1 miliarde de marci germane, isi avea originile inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. O mare parte aparuse din cauza reparatiilor de razboi neonorate fata de invingatorii din Primul Razboi Mondial. Acele cerinte uriase au ingenunchiat economia Germaniei si, pe fondul disperarii populatiei, nazistii au venit la putere. Ei au promis ca vor sterge datoriile daca vor conduce tara. Konrad Adenauer, primul Cancelar al Germaniei postbelice, a recunoscut datoriile in anul 1951 ca parte a unui efort de a transforma o Germanie din ruine intr-un stat responsabil membru al sistemului economic Occidental. Atunci cand Adenauer si-a asumat obligatiile la ratele de schimb acceptate de creditori, creditorii si-au dat seama ca Germania nu va putea sa isi achite intreaga nota de plata.

3. Germania de Vest a fost singura tara din Europa Occidentala care a primit si ajutor prin credite concesionale si nu prin granturi, prin subventii. Partea mai mica a datoriei Germaniei isi avea radacinile inainte ca nazistii sa puna mana pe putere in 1933, prin doua credite luate pentru a-si restructura datoria ce o avea de achitat in calitate de stat infrant al Primului Razboi Mondial.

4. In plus, Germania obtinuse “ajutor de dezvoltare” imediat dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial prin Planul Marshall. Si era vorba despre credite concesionale, nu subventii.In cazul Germaniei, in 1953, scopurile erau nobile, acelea de a nu se mai intampla niciodata ca intreaga lume sa isi revina din socul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Are oare Germania o datorie fata de restul lumii civilizate? Dar fata de Grecia?
Secretarul Trezoreriei americane, Jacob Lew, împreună cu directorul FMI, Christine Lagarde, au cerut restructurarea datoriei Greciei. Liderii germani au refuzat, sub pretextul moralității. Când împrumuți bani, trebuie să-i dai înapoi. Dacă nu poți, atunci altă dată nu mai vei fi împrumutat. Dar, daca privim randurile de mai sus...

Vocile celor care susțin cauza Greciei pentru iertarea și restructurarea datoriilor sunt din ce în ce mai multe și mai serioase. Mai mulți renumiți profesori și specialiști în economie, în frunte cu Thomas Piketty, au lansat o scrisoare deschisă către creditorii Greciei, și în mod special către Angela Merkel, în care pledează pentru această soluție: „Astăzi trebuie să restructurăm și să reducem datoria Greciei, să dăm economiei loc să își revină și să permitem Greciei să își plătească datoria redusă pe o perioadă mai lungă de timp. Acum este momentul pentru o regândire umană a programului de austeritate punitiv, care a eșuat, și pentru un acord asupra reducerii datoriei Greciei în combinație cu reformele de care țara are nevoie. Mesajul nostru către cancelarul Merkel este clar: insistăm să luați această acțiune de leadership vitală pentru Grecia și Germania, dar și pentru restul lumii.”

Miniștri din Parlamentul britanic au luat adoptat aceeași atitudine, publicând o scrisoare deschisă către premierul Cameron pentru „a sprijini organizarea unui conferințe europene care să convină asupra anulării datoriei Greciei și a altor țări care au nevoie, prin recuperea banilor de la băncile și speculatorii financiari care au fost adevărații beneficiari ai programelor de salvgardare. Credem că trebuie să punem capăt implementării forțate a politicilor de austeritate care provoacă sărăcie și inegalitate în Europa și în lume”.

Dar cum ar putea fi măsurat în perspectivă dezastrul umanitar? Thomas Piketty nu se ascunde deloc după deget, aruncându-i lui Merkel în față impactul politicilor pe care le-a prescris Greciei: „40% dintre copii trăiesc acum în sărăcie, mortalitatea infantilă este în creștere, iar șomajul printre tineri se apropie de 50%… Dar în ultimii ani, seria așa-numitelor programe de ajustare impuse Greciei și altora nu a dus decât la o depresie (n.r. economică) cum nu s-a mai văzut în Europa din 1929-33. Medicamentele prescrise de Ministerul de Finanțe german și de la Bruxelles nu au vindecat boala, ci l-au făcut pe pacient să piardă sânge.”
Ozlem Onaran, de la Universitatea Greenwich, explică cum tăierea pensiilor și a salariilor și consolidarea fiscală a dus la o scădere a PIB-ului, pierderi din taxe și o datorie publică mai mare: „Estimările noastre arată că doar scăderea salariilor a dus la scăderea PIB-ului cu 4,5% și creșterea raportului datorie/PIB cu o treime. Aceste condiții nu au fost doar contraproductive, ci au produs și o criză umanitară”. De fapt, mai mulți experți legali, printre care și Ilias Bantekas, profesor de drept internațional la Universitatea Brunel, susțin că programul impus de troică ar putea fi o violare a drepturilor umane, împrumuturile fiind catalogate drept „odioase, ilegale și ilegitime”. Și nu este vorba doar de eșecul din Grecia, ci și de cel din Spania, Cipru sau Irlanda. Deci de ce nu ar avea Grecia o cauză morală pentru a-i fi iertată o parte din datorie?

"Iată-ne ajunși într-un moment în care neclintirea Germaniei, principalul creditor al Greciei, este atât de" stoică", încât vice-cancelarul german, Sigmar Gabriel, liderul social democraților, s-a declarat mai dispus să acorde ajutor umanitar Greciei, decât să ajungă la vreun compromis. Este și momentul în care deja mulți experți nu se mai pot abține în a scoate la lumină „ipocrizia” Germaniei, care dacă nu i-ar fi fost iertate datoriile după cel de-al Doilea Război Mondial nu ar fi putut să ajungă astăzi în situația de a decide viitorul altor țări. Această paralelă a scindat opinia publică nu doar în Grecia, ci și în alte țări care au început să își aleagă taberele".

Și dacă Germania a avut parte de o nouă șansă, după dezastrul pe care l-a cauzat Europei, Grecia de nu ar trebui să primească? SUA au fost principalul creditor, care gata să renunțe la bani i-au convins și pe ceilalți să le urmeze exemplul.In 1953. Marea Britanie a renunțat la două treimi din ce i se cuvenea.

Doar ca Germania se doreste din nou hegemonica, doreste sa indeplineasca visul lui Adolf, se vrea farul incontestat al Europei. Dupa care....

In locul cui? Cine conduce azi sistemul? Cine ne conduce? Si pe cine Germania doreste sa inlocuiasca? Sau poate doar sa stapaneasca? Oare pe cei de mai jos?

Nivelul 1 - Familiile regale
In varful Piramidei Puterii se afla familiile,cerl putin in aparenta, regale europene care sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, ca şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt rude de sange, tragandu-se din familia Windsor (Anglia, S.U.A., Canada, Australia?). Mai mult, ultimii regi care au fost inlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, Romania, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.In realitate pe acest nivel al piramidei se situeaza un grup de oameni extrem de influenti,cei a caror putere financiara este majora .Cei care de a lungul istoriei au imprumutat si regi, si regine si nobili.Uneori si Biserica.Cei care au imprumutat mai tarziu state.Datoria Frantei a fost acum peste un secol -doar un exemplu-,integral preluata de familia Rotschild,atunci,ca multumire, inobilata.

Nivelul 2 - Consiliul celor 13 familii
Se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume ( Dinastia Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li, Onassis, Reynolds, Rockefeller, Russell si Van Duyn
Membrii acestor familii ocupa cele mai inalte poziţii in toate ierarhiile existente, sunt toţi extrem de bogaţi şi se afla "deasupra legii". Majoritatea nu apar insa niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Mass media controlata aproape in intregime de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu peste 100 de miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu peste 80 miliarde de dolari... Consiliu fiind condus de cel mai bogat dintre ei, seful familei Rotschild .

Nivelul 3 - Comitetul celor 300
(numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia britanica si este compus din cele mai puternice "sub-familii".
Coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din intreaga lume: Comisia Trilaterala, Consiliul ptr. Relatii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Ordinul Magna Mater, Societatea Regala Britanica, Crucea Rosie Internationala, Universitatea Priceton, American Express, Citibank, Credit Suisse,bref majoritatea sistemului bancar ,multe dintre marile companii de asigurare si re-asigurare, etc.

"Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara" este un celebru citat al lui Rothschild. Ce a cerut Germania,printre altele Greciei?Va amintiti? Ca un comisar european sa devina in fapt super ministrul de finante al Greciei....

Azi, FMI asigura "cu succes" acest rol. Maine?


Back to content | Back to main menu